Zidul

Posted: December 7, 2013 in Sentimente

2959

„Ce simți?”, o întreb. Încearcă să zâmbească însă o lacrimă i se prelinge pe obraz.

„Nu știu..nu pot explica în cuvinte..e mult mai mult de atât..”. Încearcă să pară prezentă însă privirea ei este pierdută în zare. „Poate ar trebui să uit…”, continuă.

„Și de ce nu o faci?”

„Nu pot. Este ceva mai puternic decât mine. Este ca și cum, un timp ai pierdut o parte din tine iar apoi, când nu mai credeai în nimic, a apărut. Este suficient de aproape încât să ai impresia că trebuie doar să întânzi mână și se va forma, din nou, acel tot care te facea să vibrezi cu întreagă ființă. Apoi vezi că în fața ta apare un zid, un zid mult prea gros prin care nu știi cum sa treci.  Te lupți dar acesta nu cedează. E dorință…e furie…e dreptul tău la fericire…ar trebui doar să găsești formula magica pentru a transforma un vis în realitate.”. Vorbește repede ca și cum toată viața ei era în acele cuvinte. Lacrimile îi inundă fața însă pare că nu le observă. Încerc să î le șterg.

„Tu ești puternică!”, îi spun. Era un adevăr. Niciodată, de când o cunoșteam, nu cedase. Se luptate mereu pentru visele ei.

„Da, probabil că sunt…sau ar trebui să fiu..dar acum…acum lipsește ceva din mine. ” Se așează pe bancă și își îndreaptă privirea spre cer. „Poate nu-i dreptul meu. Poate sunt egoistă. Poate doar eu vreau. Poate nu e să fie așa. Dar atunci…atunci de ce a apărut când nici nu mai speram?! Eu cred în destin…cred în el precum cred într-un zarzăr alb care mi-a adus cele mai frumoase clipe din viață…cum cred în porumbeii care s-au adăpostit la aerul condiționat, parcă aducând cu ei un mesaj Divin. Cred cu tărie și cu încăpățânare chiar dacă nu am soluții. Am uitat multe..poate am uitat chiar cum e sa să mai fiu eu..dar nu am uitat să cred în acele clipe în care timpul se oprea, în care soarele strălucea iar eu prindeam aripi să zbor.”

„Atunci dărâmă zidul. Sparge-l. Ce se poate întâmpla? Te poți lovi. Cu siguranța va durea. Nu va fi simplu. Poate vei plânge. Dar nu știi ce se va fi după acest moment. Poate noile răni vor mai face ca o parte din tine să moartă. Dar este posibil să nu. Poate vei avea o surprize iar zâmbetul va acoperi toate aceste goluri. Cum ar fi să întinzi brațele și să vine spre tine? Nu poți ști până când nu încerci.”

„Da! Trebuie, trebuie să îi spun cât mi-a lipsit. Uneori e suficient sa privesc din spatele zidului, să știu că, pentru câteva clipe, este acolo. Însă am nevoie de mai mult.”

„Și ce aștepți?”

„Un semn..atât..un semn..”

Advertisements

Un adevarat mentor

Posted: October 3, 2013 in Ganduri

Au trecut cince ani de cand a plecat intr-o lume mai bune un OM tare drag sufletului meu: profesor universitar doctor ION SMEDESCU, Presedinte-Fondator si Rector al Universitatii Romano-Americane. Desi nu am avut onoarea sa il am ca si profesor, l-am intalnit des pe holurile Universitatii. Nu mi-l aduc aminte sa fi fost suparat vreodata desi avea responsabilitati uriase. In vremea aceea, URA era cel mai minunat loc in care iti puteai dori sa fii student. De ce? Pentru ca stia sa ne asculte sau, mai corect spus, cunostea extrem de bine conceptul de ascultare active. Nu treceau pe langa dansul povestile sau problemele auzite de la studenti ci le analiza si intotdeauna incerca sa le rezolve.

Nu o sa uit niciodata ultima intalnire. Nu ma gandeam ca aveam sa nu il mai revad. Deoarece programul meu era un maraton intre etajul 2, al Facultatii de Drept si etajul 1, al RCFBII, cand nu ma incadram in timp “incalcam” putin regulamentul, folosind liftul dedicat profesorilor. Era intotdeauna mai rapid. Acesta ultima zi a fost o zi de acest gen. Desi imi spusese ca aveam permisiunea de a folosi acel lift, aveam o strangere de inima de fiecare data cand il intalneam. Nu vroiam sa il supar sau sa creada ca profit. Vazand ca dansul astepta in fata liftului, m-am gandit sa incetinesc ca sa nu il deranjez. Usile s-au deschis si am auzit o voce calda “Adela, nu vii? Si eu urc!”. A fost o surpriza extrem de placuta. A tinut usa deschisa si m-a asteptat. Cand am urcat in lift, mi-a spus “Felicitari! Rezultate precum ale tale ma determina sa lupt pentru aceasta Institutie. Ele sunt satisfactia mea!” Nu imi venea sa cred.  Nu ma simteam atat de importanta incat sa stie cum ma descurcam. Aveam intr-adevar medii aproape de 10 la ambele facultati dar nu credeam ca ar conta pentru cineva din exterior. Acele cuvinte au valorat pentru mine mai mult decat orice nota sau diploma. M-au determinat sa vreau sa fiu si mai buna iar atunci cand imi este greu, imi aduc aminte de ele.

Nu ma gandeam ca anul III aveam sa il incep prin a afla despre plecarea mult prea timpurie. As fi vrut sa il fi avut acolo mai mult. A fost un OM de la care aveai mereu ce invata..si aveai sentimentul placut ca esti acasa.

Mi-a lipsit mult in anii ce au urmat. Imi lipseste si acum cand ma intorc pentru un nou program de Master. Am insa convingerea ca din emisferele in care se afla, ne priveste si ne sustine. Sper sa fie mandru de noi, de copii dansului – asa cum ne spune in nenumarate randuri.

 “Sa va odihniti in pace, d-le Rector, sa fiti inconjurat de toata lumina pe care ati sadit-o in sufletele celor care v-au intalnit! Cu siguranta, nu va vom uita niciodata!~

Dezamagire..

Posted: September 5, 2013 in Ganduri

Disappointment_thumb[1]Sunt trista, dezamagita, scarbita…Am crezut cu tarie in oameni si am incercat sa gasesc mereu explicatii atunci cand greseau. Zilele acestea mi-au demostrat insa ca este foarte greu sa construiesti ceva cu oameni care poarta in suflet rau, ura, moarte. Cum sa te astepti sa se implice cand pe ei nu ii anima decat forta distructiva?! Si din pacate cei mai multi sunt asa.

Ieri, cand mergeam cu masina, am profitat de traficul nebun pentru a-mi lua un respiro si a lasa gandurile sa-mi zboare oriunde au dorit.

Mi-a aparut in minte Antonio, un baietel de 3-4 anisori care, atunci cand eram in scoala generala, o insotea pe nasa lui cu trupa de circ. Mi-a fost drag de cand l-am vazut. Avea niste ochi mari, care dincolo de stralucirea de copil, ascundeau o mare tristete. De obicei, statea singur, intr-un colt, pana se finaliza reprezentatia. Nu parea sa il obseve cineva. Si totusi, in scurt timp, am reusit sa ii castig increderea. Simteam nevoia de a-l inconjura cu toata grija materna de care putea da dovada o fetita de 8- 9 ani. Ce aveam sa aflu a fost extrem de socant, pentru mine, la vremea aceea. Tatal ii omorose mama, sub privirile lui. Il rugase, asa cum se pricepuse el, sa nu faca asta. Nu s-a lasat impresionat. Din contra, a incercat sa il omoare si pe el, numai ca a reusit sa fuga pe scari si sa se ascunda la o vecina. As fi vrut sa fac ceva pentru el, sa sterg cumva acea durere din sufletul lui. Era extrem de inteligent pentru varsta pe care o avea asa ca efectele intamplarii erau cu adevarat tragice. Am pastrat legatura cu el un timp, pana la finalizarea clasei a 4-a cred. La un moment dat, a disparut si nu am mai putut afla nimic. Dupa multi ani, m-am intalnit, din intamplare, cu nasa lui. Primul impuls a fost sa intreb de el. Raspunsul a venit ca o dezamagire. Tatal nu fusese condamnat deorece nu avusese discernamant, fusese internat intr-o clinica de psihiatrie, de unde fugise si isi traia fericit viata la tara, alaturi de o noua femeie. Si micutul meu? Nu a putut trece peste soc. A fugit de acasa de la varsta de 8 ani, traia pe strazi, fura si se droga. Nimeni nu a facut nimic. Nimeni nu a bagat in seama drama lui. Nimeni nu a cerut ca tatal lui sa fie macar pedepsit, nu spun sa fie decisa pedeapsa cu moartea. Si toti acei parinti care acum sufera pentru drama unui copil, atunci au fost absenti. Oare nu merita sa ii pese si cuiva de el. Dar nu fusese implicat niciun caine, nu ne puteam implica…

La fel, acum 6 ani cand faceam voluntariat in case de copii, am gasit o fetita de 11 ani cu un potential extraordinar. Daca ar fi fost ajutata, ar fi fost o persoana capabila sa ajunga foarte departe. Matusa ei nu vroia sa accepte sa fie adoptata dar nici nu ne ocupa deloc de ea. Anul trecut, am ajuns din nou la acea casa de copii. Ramona mea fusese luate de celebra matusa, batuta si obligata sa se prostitueze. Nu mai ramasese nimic din inocenta si bunatatea ei. A auzit cineva de ea?! A cerut cineva pedepsirea matusii? Eu nu stiu nimic de acest gen.

Si atunci ma intreb:  de ce atata ura asupra cainilor? Doar pentru ca apartin altei specii si nu sunt capabili sa se apare?! De ce nu vedem problemele cu adevarat grave ale acestei societati?! De ce nu vedem cat de rau muscam noi, oamenii, din inocenta unor copii?! Pentru noi de ce nu cerem pedepse?! De ce sunt atatia parinti care cer moartea cainilor dar nu se ocupa de educatia propriilor copii?! Copiii se protejeaza prin dragostea, implicarea si educatia pe care le-o oferiti , nu prin eutanasierea cainilor si a tututor celor care ne arata cat de incapabili suntem sa-i ingrijim!

dog-with-kids11. Pentru ca noi avem impresia ca suntem Dumnezei si putem hotari soarta unor fiinte care nu au nicio putere de a se apara.

2. Pentru ca intotdeauna stim sa dam in cei care nu pot riposta dar niciodata sa ne uitam la ce putem face constructiv.

3. Pentru ca, spre deosebire de oameni, cainii nu stiu ce este invidia.

4. Pentru ca, un caine, nu e niciodata prea ocupat sau prea obosit sa isi ingrijeasca puii.

5. Pentru ca un caine nu judeca. El iti este alaturi doar pentru ca te iubeste.

6. Pentru ca loialitatea unui caine nu va fi niciodata echivalata cea a unui om.

7. Pentru ca un caine plange cu tine atunci cand toti ceilalti sunt prea ocupati sa vada cat iti este de greu.

8. Pentru ca un caine da din coada sincer.

9. Pentru ca un caine stie sa isi apare semenii si nu fuge cand ii este greu.

10. Pentru ca, asa cum spunea si Mark Twain, daca iei un caine infometat de pe strada si ingrijesti, nu se va intoarce impotriva ta atunci cand straluceste.

11. Pentru ca, un caine este singura fiinta de pe Planeta care te iubeste mai mult decat pe el insusi (Josh Billings).

12. Pentru ca un caine stie sa aprecieze lucruri de care noi, oamenii, am uitat (o plimbare in parc, mirosul frunzelor de toamna asternute pe o alee, o clipa cu cei dragi, etc.)

13. Pentru ca pot sari sa salveze pe cineva fara sa astepte o recompensa ulterioara.

14. Pentru ca sunt singurii care pot intra in universul inchis al unui copil cu autism.

15. Pentru ca pot fi lumina unor persoane cu deficiente de vedere, fara a profita si a-i duce in directii gresite.

16.  Pentru ca atunci cand invata ca nu au voie sa faca ceva, respecta acest lucru chiar daca nu sunt supervizati. Spre deosebire, un om care stie ca nu este sigur pentru mediu sa arunce o hartie pe jos, o va face atunci cand considera ca nu e vazut.

17. Pentru ca pot intelege ce se intampla cu tine, fara sa fie nevoie de intrebari.

18. Pentru ca nu invata ce este rautatea si au incredere in oameni chiar si atunci cand le fac rau.

19. Pentru ca atunci cand mama era la serviciu, un caine m-a crescut si m-a invatat sa fiu curajoasa.

20. Pentru ca de la un caine am vazut ce inseamna sa iubesti si atunci cand cineva nu este asa cum ti-ai dori tu sa fie.

21. Pentru ca atunci cand a plecat dintre noi, pentru oameni eram caraghioasa, plangand in mijlocul strazii. Un caine, insa, a venit si m-a lins pe picior.

22. Pentru ca dimineata, cand asteptam sa ma urc in masina, un om s-a luat de mine si cainii din fata blocului au venit si s-au asezat in jurul meu.

23. Pentru ca atunci cand eram mica si toti spuneau ca un anumit caine musca toate persoanele din jur, el m-a ajutat sa demonstrez ca, daca il iubesc, ma pot apropia de el si il pot mangaia, fara sa imi faca ceva.

24. Pentru ca nu am invatat cu meditatori. Am avut cartile si-un caine pentru care nu conta cat era ceasul sau cate nopti pierdea alaturi de mine. Ramanea loial, la picioarele mele, fara sa ma mustre.

25. Pentru ca oricat de trist ai fi, un caine iti aduce zambetul pe buze.

26. Pentru ca noi, oamenii, avem voie sa ne lamentam, sa ne certam, sa ne batem. Ei sunt acuzati la un simplu “Ham”.

27. Pentru ca daca ar putea vorbi, ne-ar da adevarate lectii de viata.

28. Pentru ca niciodata un caine nu este prea obosit pentru a fi alaturi de tine atunci cand il chemi.

29. Pentru ca un caine simte ce este cu adevarat in sufletul tau chiar si atunci cand pentru ceilalti totul pare in ordine.

30. Pentru ca, pentru un caine, conteaza numai sa-l iubesti. El nu are nevoie de banii sau pozitia ta.

abc_faith_wilson_diabetic_alert_dog_jt_120602_wblog

PENTRU CA, DACA NE-AM IMPLICA, AR PUTEA FI ASA!!

Si lista ar putea continua la infinit..

love_smile_by_xchristina27x-d30vs9wAstazi mi-am reconfirmat motivul pentru care am ales sa am propria companie. Este atat de frumos ca, dincolo de bugete, sa poti construi si lasa ceva pe acolo pe unde treci. Atunci cand negociezi un contract nu trebuie sa uiti ca ai in fata ta un OM care vine la intalnire cu trei lucruri alaturi:

  • prioritatile si nevoile sale sau ale departamentului pe care il conduce;
  • nevoile oamenilor din compania pe care o reprezinta;
  • directivele si bugetele deja stabilite.

Ce iti poate garanta succesul? Faptul ca tu te interesezi de necesitatile sale si ca nu  trimiti o oferta generala, seaca, fara prea mare raspuns la problemele cu care se confrunta. Faptul ca poate gasi in tine un sustinator, nu doar un om de vanzari. Faptul ca ii pui la indemana toate ustensilele necesare ca oferta ta sa fie acceptata iar problema sa rezolvata. Nu e nevoie de ore pentru acest lucru. Este nevoie de modul in care sa poti razona, este nevoie de deschidere si inca ceva..de zambet. Schimba-i starea persoanei din fata ta. Zambeste-i cu sufletul si fa-o sa schimbe atmosfera. Cu siguranta nu te va uita prea curand si nu vei fi doar o alta persoana ce incearca sa-i vanda ceva.

Imi veti spune, probabil, ca nu-i mare lucru. Se numeste vanzare consultativa. Dar oare credeti ca este doar atat?!

quotes-1129Inca de cand eram mica mama imi spunea “Nu te lasa distrasa de gandurile tale. Fii atenta la ce se intampla in jur. Nu stii niciodata cand poti omite ceva important!”

Ulterior, am analizat de multe ori acest aspect impreuna cu participantii la cursurile de Leadership.

Am considerat ca este ceva in ce cred cu tarie si incercam sa il pun in practica. Am crezut si ca reusesc. Pana cand, un detaliu extrem de mic dar la fel de important, m-a facut sa imi dau seama ca nu e asa. Nu este suficient sa acorzi importanta cuvenita locurilor, momentelor sau persoanelor care consideri ca pot avea valoare. Este important sa fii vigilent in fiecare clipa, chiar si atunci cand crezi ca nimic interesant nu se putea intampla.

Toti visam. Ne gandim cum sa facem sa ne indeplinim visele. Ne pierdem in solutii complicate si scenarii fel de fel. Dar uitam sa traim in prezent si sa ne uitam cu drag in jurul nostru. Nu constientizam ca VISUL nostru poate fi mai aproape decat credem si trecem pe langa el, fara ca macar sa ne dam seama ca era acolo.