Atât de aproape..atât de departe..

Posted: December 16, 2013 in Sentimente


O zi liniștită. O zi în care aerul plutea domol, îmbibat cu parfum de mușcate și zumzăit de albine. Nu părea că ar exista nimic ce ar fi putut demola aceasta stare care se cuibărise lin și în sufletul ei. Își luă laptopul și se așeză în grădină, hotărâtă să mai lucreze la noul proiect. Având în vedere componenta lui de on-line, deschise Facebook-ul, acel rău necesar ce iși făcea simțită prezența din ce în ce mai tare. Poze cu bebeluși pe care îi observa crescând, pe unii fără să îi fi cunoscut…imagini din diferite locații unde prieteni sau colaboratori își petreceau concediile…invitații la diferite evenimente. Aceeași monotonie zilnică.

Brusc, ceva îi atrase atenția. EA. Ce căuta acolo?! Nu îi urmărea profilul și, din câte știa, nu aveau nicio legătura directă. De ce îi apărea acolo și îi invada spațiul. Un portret al unei bătrâne se ivi la profil. Tehnica de execuție era ireproșabilă și i se părea ca într-adevăr așa o considera și ea. O persoană cu un suflet ridat de răutățile pe care le făcuse. Încercă și își amintească imaginea ei dar nu reuși. Și-o ștersese demult din minte deși nu crezuse că avea să reușească. Dar totuși, ce căuta acolo? Singurul lucru în care putea să afle era să îi deschidă profilul așa că nu ezită prea mult. I se părea ciudată lumea virtuală și accesul atât de ușor la informații. Un simplu click și se înfățișară, frumos ordonate, toate datele.

O privire scurtă și….Nu, nu se putea așa ceva. Nu era permis. Ce căuta ea acolo?! Puse laptop-ul jos, în grabă și se ridică într-o profundă stare de șoc. EA…fusese tot timpul atât de aproape, fără ca măcar să știe. O credea departe iar viața îi arăta că nu era deloc așa. Izbucni într-o râs aproape prostesc. Îi se părea că cineva își bătea joc de ea, că nu putea să fie adevărat. Mintea îi era goală în timp ce în sufletule ei revolta și furia deveniseră prietene, amestecându-se într-un sentiment nou, aproape paralizant. Nu putea să accepte.

EA să lucreze în aceleași loc în care mergea, atât de des, pe care îl iubea deși nu îi aparținea direct, în care părea că nimic rău nu își putea face apariția? Nu, era imposibil. Poate se întâlniseră, poate se salutaseră. Dar să nu o recunoască?! Doamne, cum?? Acest cum se propaga, având ecou în toată ființa ei. Din toate sediile și locațiile posibile, EA să se afle atât de aproape fără ca măcar să bănuiască. Știa extrem de bine toată echipa. Îi lua pe toți la rând în ideea de a o regăsi. Reluă procesul de atâta ori încât, la un moment dat, pierdu numărul. Și totul aproape în zadar. Mintea ei refuza cu încăpățânare să o localizeze într-un birou sau spațiu ceva mai concret.

Se gândea totuși, dincolo de acest aspect, ce simțea față de EA? O ura?! Era încă geloasă?! Nu, cu siguranță geloasă nu. Nu fusese niciodată. Chiar dacă EA era cea cu care EL împărțea același pat, nu simțise niciodată nici măcar o urmă de gelozie. Știa ca EL o iubise, o iubise cum probabil nu a iubit-o nici un alt bărbat pe lumea aceasta. O iubise și cel mai important știuse să îi transmită acest lucru. Era sigură pe sentimentele lui. Iubirea lui fusese printre puținele certitudini pe care le avea. Nu avusese niciodată, însă, remușcări. De ce? Raportat la normele sociale, nu fusese corectă față de EA și totuși nu se simțea vinovată. Îi era peste puteri să o înțeleagă. De ce nu îl proteja, de ce, dacă putea profita de o viață alături de el nu încerca să îl ajute?! Nu îi suporta indiferența față de el. Era prea mare contrastul între ei doi. Ar fi putut trece peste iubirea ce i-o purta dacă EA ar fi demonstrat că merită să o iubească. Da, asta și-ar fi dorit, ca EA să fie demnă de iubirea lui. Însă nu era și pe zi ce trecea i se confirma acest lucru. Nu reușise să îi aducă strălucirea în priviri. Ulterior aflase cât de mult suferise el încă din ziua în care se căsătoriseră. Și atunci? Cine era cu adevărat cea vinovată?! Câteva lacrimi îi brăzdară obrazul. Uitase de furie, uitase de tot. În clipa în care EL îi reapărea în minte nu putea păstra nicio urmă de răutate. El era icoana ei în fața căreia trebuia să fie dreaptă, caldă. Își dădu seama cât de mult îi lipsea. Își dădu seama că nu avusese totuși curajul să lupte până la capăt pentru el. Greșise…din naivitate. Și îl pierduse undeva, într-un timp nedefinit. Nu îi era clar dacă îl pierduse definitiv sau dacă doar trăiau în două dimensiuni: una exterioară, în care fiecare avea propria viață, propriile responsabilități și una interioară, tainică, în sufletele lor, unde nu fuseseră niciodată despărțiți. Doamne, cât îl iubise..și cât îl iubea încă.

Fu trezită din nou de gândul că poate, a doua zi, avea să o vadă pe EA. Nici nu știa cu siguranță cine era. Cum avea să se poarte?! Îi vă zâmbi rece sau o va ignora?! Ce va simți? Respiră adânc și șopti „De ce?”. Nu știa cui i se adresa: ei, lui sau unei forme divine care i se părea că se joacă cu viața și cu sentimentele ei.

Într-adevăr, erau multe de ce-uri pe care i le-ar fi pus ei. „De ce îl luai cu avionul când știai că avea probleme cu inima iar diferența de presiune îi făcea atât rău?”, „De ce nu făceai nimic să îl ajuți să își revină?”, „De ce nu iți păsa de zâmbetul lui?”, „De ce, deși fizic erai lângă el, nu puteau să îl înțelegi?”, „De ce l-ai vrut dacă îl faci să sufere?”.

Și pe el ar fi vrut să îl întrebe „De ce a lăsat-o să plece?”, „De ce nu a avut puterea să mai lupte încă puțin pentru dragostea lor?”, și „De ce hotărâse în locul ei ce era mai bine pentru ea?” Iar destinului..Divinității..Era poate întrebarea la care își dorea cel mai mult un răspuns „De ce, dacă doi oameni reușesc să vibreze pe aceeași frecvență și tot ce își doresc e să se poată lua de mână și zbura către culmi nebunite, hotărăște să îi despartă?” Se învârtea ca un leu în cușcă.

O zi calmă să transformase într-o furtună de gânduri și sentimente. Ploua peste ea cu întrebări. Era tristă și furioasă. Lacrimile se întețiseră și îi încețoșau privirea. Ce avea să facă? Și mai ales, de ce se întâmpla așa ceva? Care era motivul pentru care EA se afla acolo? Învățase că lucrurile se întâmplau cu un motiv deci și acum trebuia să existe o explicație a apariției EI. Probabil avea să o afle mai târziu. Acum nici măcar nu o bănuia..

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s