Zidul

Posted: December 7, 2013 in Sentimente

2959

„Ce simți?”, o întreb. Încearcă să zâmbească însă o lacrimă i se prelinge pe obraz.

„Nu știu..nu pot explica în cuvinte..e mult mai mult de atât..”. Încearcă să pară prezentă însă privirea ei este pierdută în zare. „Poate ar trebui să uit…”, continuă.

„Și de ce nu o faci?”

„Nu pot. Este ceva mai puternic decât mine. Este ca și cum, un timp ai pierdut o parte din tine iar apoi, când nu mai credeai în nimic, a apărut. Este suficient de aproape încât să ai impresia că trebuie doar să întânzi mână și se va forma, din nou, acel tot care te facea să vibrezi cu întreagă ființă. Apoi vezi că în fața ta apare un zid, un zid mult prea gros prin care nu știi cum sa treci.  Te lupți dar acesta nu cedează. E dorință…e furie…e dreptul tău la fericire…ar trebui doar să găsești formula magica pentru a transforma un vis în realitate.”. Vorbește repede ca și cum toată viața ei era în acele cuvinte. Lacrimile îi inundă fața însă pare că nu le observă. Încerc să î le șterg.

„Tu ești puternică!”, îi spun. Era un adevăr. Niciodată, de când o cunoșteam, nu cedase. Se luptate mereu pentru visele ei.

„Da, probabil că sunt…sau ar trebui să fiu..dar acum…acum lipsește ceva din mine. ” Se așează pe bancă și își îndreaptă privirea spre cer. „Poate nu-i dreptul meu. Poate sunt egoistă. Poate doar eu vreau. Poate nu e să fie așa. Dar atunci…atunci de ce a apărut când nici nu mai speram?! Eu cred în destin…cred în el precum cred într-un zarzăr alb care mi-a adus cele mai frumoase clipe din viață…cum cred în porumbeii care s-au adăpostit la aerul condiționat, parcă aducând cu ei un mesaj Divin. Cred cu tărie și cu încăpățânare chiar dacă nu am soluții. Am uitat multe..poate am uitat chiar cum e sa să mai fiu eu..dar nu am uitat să cred în acele clipe în care timpul se oprea, în care soarele strălucea iar eu prindeam aripi să zbor.”

„Atunci dărâmă zidul. Sparge-l. Ce se poate întâmpla? Te poți lovi. Cu siguranța va durea. Nu va fi simplu. Poate vei plânge. Dar nu știi ce se va fi după acest moment. Poate noile răni vor mai face ca o parte din tine să moartă. Dar este posibil să nu. Poate vei avea o surprize iar zâmbetul va acoperi toate aceste goluri. Cum ar fi să întinzi brațele și să vine spre tine? Nu poți ști până când nu încerci.”

„Da! Trebuie, trebuie să îi spun cât mi-a lipsit. Uneori e suficient sa privesc din spatele zidului, să știu că, pentru câteva clipe, este acolo. Însă am nevoie de mai mult.”

„Și ce aștepți?”

„Un semn..atât..un semn..”

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s