Un adevarat mentor

Posted: October 3, 2013 in Ganduri

Au trecut cince ani de cand a plecat intr-o lume mai bune un OM tare drag sufletului meu: profesor universitar doctor ION SMEDESCU, Presedinte-Fondator si Rector al Universitatii Romano-Americane. Desi nu am avut onoarea sa il am ca si profesor, l-am intalnit des pe holurile Universitatii. Nu mi-l aduc aminte sa fi fost suparat vreodata desi avea responsabilitati uriase. In vremea aceea, URA era cel mai minunat loc in care iti puteai dori sa fii student. De ce? Pentru ca stia sa ne asculte sau, mai corect spus, cunostea extrem de bine conceptul de ascultare active. Nu treceau pe langa dansul povestile sau problemele auzite de la studenti ci le analiza si intotdeauna incerca sa le rezolve.

Nu o sa uit niciodata ultima intalnire. Nu ma gandeam ca aveam sa nu il mai revad. Deoarece programul meu era un maraton intre etajul 2, al Facultatii de Drept si etajul 1, al RCFBII, cand nu ma incadram in timp “incalcam” putin regulamentul, folosind liftul dedicat profesorilor. Era intotdeauna mai rapid. Acesta ultima zi a fost o zi de acest gen. Desi imi spusese ca aveam permisiunea de a folosi acel lift, aveam o strangere de inima de fiecare data cand il intalneam. Nu vroiam sa il supar sau sa creada ca profit. Vazand ca dansul astepta in fata liftului, m-am gandit sa incetinesc ca sa nu il deranjez. Usile s-au deschis si am auzit o voce calda “Adela, nu vii? Si eu urc!”. A fost o surpriza extrem de placuta. A tinut usa deschisa si m-a asteptat. Cand am urcat in lift, mi-a spus “Felicitari! Rezultate precum ale tale ma determina sa lupt pentru aceasta Institutie. Ele sunt satisfactia mea!” Nu imi venea sa cred.  Nu ma simteam atat de importanta incat sa stie cum ma descurcam. Aveam intr-adevar medii aproape de 10 la ambele facultati dar nu credeam ca ar conta pentru cineva din exterior. Acele cuvinte au valorat pentru mine mai mult decat orice nota sau diploma. M-au determinat sa vreau sa fiu si mai buna iar atunci cand imi este greu, imi aduc aminte de ele.

Nu ma gandeam ca anul III aveam sa il incep prin a afla despre plecarea mult prea timpurie. As fi vrut sa il fi avut acolo mai mult. A fost un OM de la care aveai mereu ce invata..si aveai sentimentul placut ca esti acasa.

Mi-a lipsit mult in anii ce au urmat. Imi lipseste si acum cand ma intorc pentru un nou program de Master. Am insa convingerea ca din emisferele in care se afla, ne priveste si ne sustine. Sper sa fie mandru de noi, de copii dansului – asa cum ne spune in nenumarate randuri.

 “Sa va odihniti in pace, d-le Rector, sa fiti inconjurat de toata lumina pe care ati sadit-o in sufletele celor care v-au intalnit! Cu siguranta, nu va vom uita niciodata!~

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s