Īn așteptarea unui semn…

O văd invartindu-se nerăbdătoare prin casă. Pare că nu își găsește locul deși încearcă să pară stăpână pe sine. Învăluită într-un aer de mister, zâmbește privind în zare ca și cum ar căuta ceva, ceva doar de ea știut. Nu pare să îi pese că nimeni nu înțelegea de ce se schimbase așa. Ce-i drept e că și pe ea o luaseră prin surprindere ultimele evenimente însă vroia să își păstreze siguranța de sine ce o caracteriza. O dădea de gol doar colțul drept al buzelor pe care îl ridica strengareste de fiecare dată când punea ceva la cale. Și … Continue reading Īn așteptarea unui semn…

Nicio întrebare nu primește răspuns..dacă nu este pusă

„Îl iubești?”, o întreb, văzând-o cum se învârtea prin birou, fără să se poată concentra la ceea ce avea de făcut. „Da!”, veni răspunsul ei. Simplu și clar. Nu cred că realizase pentru că după două secunde își conduse mână la gură, mirată sau poate speriată. „Și atunci ce te împiedică să îi spui?” „Nu, știi, nu am vrut să spun asta. De fapt, eu…eu…”, începu ea să se bâlbâie, Nu o mai las să continue. „Viața nu îți oferă timp să eziți!”, îi spun. „Toate lucrurile pot fi schimbate sau îndreptate și te conduc pe drumul care îți este … Continue reading Nicio întrebare nu primește răspuns..dacă nu este pusă

Primul training – ora de mate

Zilele trecute discutam cu cineva despre ceea ce înseamnă să fii trainer. Una dintre întrebări mi-a rămas în minte „Care a fost primul tău training?” Răspunsul meu a fost unul neașteptat. Probabil persoana din fața mea se aștepta să îi povestesc despre mediul de afaceri sau despre cum am gestionat o echipă de manageri. Ei bine , nu. Toate acestea au venit mai tărziu. Prima mea zi ca persoană care încearcă să îi învețe pe cei în fața cărora se află a fost demult, în semestrul al doilea din clasa a V-a. Nu o voi uita niciodată. Eram la ora … Continue reading Primul training – ora de mate

Atât de aproape..atât de departe..

O zi liniștită. O zi în care aerul plutea domol, îmbibat cu parfum de mușcate și zumzăit de albine. Nu părea că ar exista nimic ce ar fi putut demola aceasta stare care se cuibărise lin și în sufletul ei. Își luă laptopul și se așeză în grădină, hotărâtă să mai lucreze la noul proiect. Având în vedere componenta lui de on-line, deschise Facebook-ul, acel rău necesar ce iși făcea simțită prezența din ce în ce mai tare. Poze cu bebeluși pe care îi observa crescând, pe unii fără să îi fi cunoscut…imagini din diferite locații unde prieteni sau colaboratori … Continue reading Atât de aproape..atât de departe..